Moment adorabil în care un băiețel îl întreabă pe William: „Când vine Prințul, știi unde este?”. Ce răspuns amuzant a urmat
Un videoclip emoționant în care Prințul William glumește cu un băiețel care nu l-a recunoscut a reapărut în spațiul public și s-a viralizat.

Prințul de Wales a fost lăudat din nou pentru atitudinea sa, care iată, este lăudabilă. Și nu în ultimul rând, pentru umorul său, căci moștenitorul regal are un umor fabulos. Întotdeauna îl condimentează cu autoironie. Dintotdeauna s-a evidențiat cu această latură, știe să binedispună oamenii din jurul său.
Așa a fost cazul și de data asta. Prințul de Wales a fost adorabil într-o ipostază publică nostimă. El a purtat o conversație adorabilă cu un băiețel de trei ani, în timpul unei plimbări anterioare prin Windsor, Berkshire.

Un videoclip viral a reapărut în spațiul public, care arată întâlnirea „simpatică” a Prințului William cu un băiețel confuz.

În urmă cu doi ani, în timpul unei vizite regale, a abordat un băiețel adorabil, care era însă ușor confuz în legătură cu agenda zilei.
Un videoclip repostat pe TikTok săptămâna aceasta dezvăluie momentul în care viitorul rege a fost întrebat de un copil: „Cât timp mai este până îl vom putea vedea pe Prințul William?”
Simpaticul și amuzantul moștenitor regal a intrat în joc, făcându-le cu ochiul părinților băiatului și glumind: „Nu știm unde este! L-ai văzut deja?”

După ce băiatul răspunde „nu”, William poate fi auzit continuând: „Unde crezi că este? Crezi că a mers în direcția aceea?”

„Poate apărea dintr-un moment în altul. Să vedem.”
L-a întrebat apoi pe băiețel dacă știa cine era el. Ei bine, răspunsul a fost hilar: ”Guvernul?”.
Prințul râzând răspunde, privind în jos la costumul său bleumarin, cu cuvintele: „Nu, nu sunt guvernul - arăt ca guvernul, nu-i așa?”
„Așa se îmbracă ei, înțeleg.”
În cele din urmă, el dezvăluie: „Eu mă numesc William” - iar tânărul se entuziasmează, exclamând: „Ești Prințul William - e Prințul William, mami.”
Conversația a avut loc pe 7 mai 2023, la o zi după ce tatăl lui William, Charles, a fost încoronat rege la Westminster Abbey din Londra.
O înregistrare de 41 de secunde a întâlnirii - filmată de bunica băiatului - a fost postată online pe contul TikTok „Royal Watcher” după eveniment. Urmăritorii încântați au postat comentarii în care îl laudă pe prinț.
Unul dintre ei a numit conversația „Prea drăguță pentru a fi spusă în cuvinte”, adăugând: „Amândoi sunt adorabili - minunați.”
Un alt admirator a scris: „Îmi place că i-a făcut cu ochiul mamei ca să continue. Atât de drăguț.”
William a fost, de asemenea, aclamat drept „Cel mai bun viitor rege din toate timpurile” și „Întocmai ca mama lui - natural lângă copii”.
De asemenea, s-a spus adesea despre cuplul regal William - Kate: „Îmi place felul în care vorbesc cu copiii”, în timp ce altcineva a comentat despre băiețel: „Ce poveste le va spune copiilor lui într-o zi”.
Tot în acea zi și Kate a emoționat o fetiță, care a izbucnit în plâns de emoție.
Când se întâlnesc cu regalii, copiii se emoționează, mai ales că ei sunt așa de simpatici.
William și Kate au trei copii - Prințul George, în vârstă de nouă ani, Prințesa Charlotte, în vârstă de opt ani, și Prințul Louis, în vârstă de cinci ani.
Cuplul a locuit la Palatul Kensington, înainte de a opta pentru o viață mai liniștită în afara Londrei - în Adelaide Cottage, pe terenul Castelului Windsor.
Foto: Profimedia & TikTok