Doliu în cinematografie și teatru! Actrița Cristina Deleanu jucase un ultim rol, premonitoriu parcă
O mare doamnă a scenei și ecranului românești, actrița avea o carieră de peste 40 de ani, dintre care toți trăiți alături de actorul Eugen Cristea, cu care a împărțit nu doar viața personală, ci și scena.

Actrița Cristina Deleanu a murit la vârsta de 84 de ani, în lacrimile și regretele colegilor de scenă, ale prietenilor și ale admiratorilor săi. Dar, mai ales, ale soțului său, actorul Eugen Cristea (73), care a iubit-o nespus și care i-a fost o viață întreagă alături, atât personal, cât și profesional.
Una dintre cele mai îndrăgite și respectate actrițe de teatru și film din România, Cristina Deleanu a avut o carieră impresionantă, de peste 40 de ani, de-a lungul căreia a interpretat numeroase roluri.
Ea s-a născut pe 22 decembrie 1940, la Ploiești, iar copilăria a fost marcată de drama războiului. Ea a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa actorului și regizorului George Carabin, în 1962.
A fost repartizată la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, unde a jucat până în 1967 în spectacole importante, printre care „Înşir’te mărgărite“ (1962), „Grădina cu trandafiri“ (1963), „O femeie cu bani“ (1964) și „Idolul şi Ion Anapoda“ (1965). În ianuarie 1968 a interpretat „Angelo, tiranul Padovei“ la Teatrul „I. D. Sârbu“ din Petroşani, apoi a evoluat la Teatrul „Tudor Vianu“ din Giurgiu până în 1980.
Între anii 1981 și 2001, Cristina Deleanu a fost o prezență constantă pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, având roluri în piese precum „Act veneţian“ (1982), „Titanic vals“ (1983), „Casa Bernardei Alba“ (1994) sau „Orfeu în infern“ (1995).
În anii ’80, ea a jucat în piese de teatru radiofonic și televiziune, iar mai târziu în producții cinematografice precum „Destine romantice“ (1981), „Liceenii“ (1986) și serialul TV „Om bogat, om sărac“ (2006).










„Dincolo de actrița talentată, Cristina a fost un om de o rară delicatețe sufletească, de o cultură desăvârșită, și, mai mult decăt atât, un “om al cetății”, frământat de tot ceea ce se întâmplă în jurul său”, spune astăzi cu mare regret Marina Almășan, o apropiată a familiei lor, adăugând că aceasta avea și darul scrisului: „Condeiul său strălucit mi-a furnizat, în nenumărate rânduri, pentru revista online pe care o conduc, analize de o rară profunzime ale lucrurilor strâmbe din această țară.”
„Vocea Cristinei a tăcut astăzi pentru totdeauna. Familia pe care am admirat-o mereu pentru iubirea și respectul ce-i stăteau la bază, iată, s-a împărțit : jumătate a rămas pe Pământ, urmând să plângă jumătatea plecată spre Cer…”, a mai scris Marina Almășan cu adâncă tristețe.
Un ultim rol, premonitoriu parcă
Nu cu mult timp înainte, actrița Cristina Deleanu a acceptat să facă parte dintr-un proiect sensibil lansat de un lanț de farmacii, care evidențiază o problemă socială pregnantă în țara noastră: singurătatea vârstnicilor, pentru care fiecare zi arată la fel, iar rutina devine și mai apăsătoare atunci când nu e nimeni în preajmă. O realitate pe care o trăiesc mulți seniori din România și asupra căreia ni s-a atras atenția printr-un clip publicitar extrem de emoționant și un experiment prin care tinerii au fost invitați să stea câteva ore într-o cameră în care ambientul a fost amenajat pe tipicul celei în care trăiește, în mod uzual, un vârstnic singur.
Actrița Cristina Deleanu a fost atât vocea, cât și imaginea acestei campanii, un fel de ultim rol premonitoriu - nu doar pentru că s-a stins atât de curând după acest demers, ci și pentru că traiul său de zi cu zi era greu încercat de lipsuri bănești, de suferințele fizice inerente și de faptul că ea și Eugen Cristea nu aveau copii.
FOTO: capturi de ecran