Ce trist! Ultimele cuvinte pe care și le-au spus William și Harry înainte să se înstrăineze și să nu mai comunice

12 mai, 2025

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care frații Harry și William și le-au spus vreodată unul altuia înainte de a o lua pe drumuri separate.

Schimbul de doar câteva cuvinte a fost văzut, atunci, ca o descoperire a tensiunii latente care exista deja între cei doi fii ai lui Charles. De atunci, Prințul Harry și Prințul William nu au mai fost văzuți comunicând în public.

William, Meghan, Harry, GettyImages (2) jpg

Schimbul de cuvinte a avut loc după moartea bunicii lor, Regina Elisabeta, prilej cu care cei doi prinți au lăsat conflictul în urmă și s-au purtat într-un mod civilizat unul față de celălalt. Rece, distant, dar civilizat.

Cu puțin timp înainte de slujba de înmormântare a reginei, din septembrie 2022, un cititor de buze a dezvăluit pentru presa britanică ce i-a spus Harry lui William în timp ce aceștia își ocupau locurile, alături de soțiile lor, în capela din cadrul Castelului Windsor.

William părea că așteaptă ca Harry și Meghan să-și ocupe locurile în strană. În timp ce William stătea în fața rândului de scaune, Harry l-a întrebat: „Să trecem noi mai întâi? William a dat din cap, apoi i-a spus soției sale, Kate Middleton: „Lasă-i să treacă ei primii”.

La acea vreme, MailOnline a raportat că frații „au lăsat deoparte conflictele pentru a da o impresie de unitate din respect pentru răposata regină și au arătat că pot cel puțin să mai vorbească unul cu celălalt”.

Tristul prilej a marcat ultima vizită a lui Meghan în Marea Britanie, Harry revenind sporadic în UK de unul singur. Din păcate, divergențele dintre Ducii de Sussex și restul familiei regale au crescut în intensitate în ultimii ani, iar ceea ce părea o revenire la normalitate între frații regali, la funeraliile bunicii lor, a fost doar o speranță deșartă.

Într-adevăr, frații au fost văzuți ultima oară împreună în public la înmormântarea bunicii lor, în septembrie 2022.

Ei s-au mai reunit de câteva ori în privat, atunci când au participat la unele evenimente de familie. Cel mai recent, atât William, cât și Harry au participat la înmormântarea unchiului lor, Robert Fellowes (soțul uneia dintre surorile Dianei), în august anul trecut, dar s-a raportat că nimeni nu i-a văzut vorbind.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Alina Maria de Roumanie cu prietenele pe Via Transilvanica   FOTO Instagram(2) jpg
Anne și Charles, paradă la Windsor, Profimedia jpg
Printesa Iman a Iordaniei nunta cu Jamil Alexander Termiotes (27)   pagina oficiala jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu cu Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei la Bucuresti, 2025   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (2) jpeg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Beatrice Borromeo Casiraghi si Pierre Casiraghi la Cannes   GettyImages 2154164316 jpg
Regele Charles si Printul Harry jpg
Prințul George, Charlotte și Louis Foto Profimedia jpg
Kate Middleton Foto Getty Images (1) jpg
Kate Middleton și Prințul William Foto Instagram jpg
Prințesa Charlotte la 10 ani colaj jpg
Kate și William, GettyImages (17) jpg
Prințul Charles la 5 ani   FOTO Sophie Margue, Marea Curte Ducală (2) jpg
Prințese la Cannes colaj jpg
Regina Alia a Iordaniei, a treia soție a Regelui Hussein al Iordaniei, 1973   GettyImages 976575594 jpg
Thomas Markle, tatal lui Meghan Markle jpg
Majestatea Sa Margareta la Zilele Horticulturii Bucurestene 2025   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (10) jpeg